Proiectele noastre

Asociația THINK YOUNG organizează cursuri autorizate ANC – Expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene și modul Achiziții Publice, GRATUITE, în cadrul proiectului “ SUPER SKILLS FOR THE FUTURE”, proiect pentru tineret cofinanțat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse sub egida Anului European al Tineretului.

Cursurile se vor desfășura online, iar examenele vor fi offline (în sala de curs), conform următorului program:

Grupa I : 24-28.10.2022,  orele 14:00 pentru 27.10, iar orele 17:30 pentru 24-26.10  (examen în sală, 31 octombrie 2022) – în Ploiești

Grupa II : 31.10-04.11.2022, orele 17:30 pentru toate zilele (examen în sală,7 noiembrie 2022) – în București

Grupa III : 07-11.11.2022,  orele 17:30 pentru toate zilele   (examen  în sală, 14 noiembrie 2022) – în București.

Tinerii pot participa în orice perioadă, indiferent de județele din care provin (București , Ilfov sau Prahova), însă este nevoie ca în ziua examenului să se poată prezenta fizic.

Asociația va pregăti 75 de tineri într-un program atractiv din domeniul expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene care se va desfășura atât online, cât și offline. Cursurile de dezvoltare a competențelor de expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene urmăresc asimilarea de noțiuni privind noile programe de fonduri europene pentru perioada 2021-2027, vor învăța să citească și să interpreteze ghidul solicitantului și despre concepte din project management necesare accesării și scrierii unei cereri de finanțare, despre bune practici în accesarea fondurilor europene. Pentru a asigura continuitatea proiectului, tinerii vor participa la final la un modul de Achiziții în Fonduri Europene online (28 octombrie, 04 noiembrie sau 11 noiembrie), unde vor învăța noțiuni legislative privind achizițiile publice, vor învăța tipuri de achiziții în fonduri europene, platforme în care pot face achiziții dar cel mai important, vor avea acces la șabloane și vor face în timpul modulului simulări privind achizițiile, sub îndrumarea formatorului. 

Tematica cursurilor:

•           Partea teoretică: Cadrul programatic și instituţional de accesare al fondurilor europene, Cadrul de finanţare al Uniunii Europene, Legislaţia specifică accesării și derulării proiectelor finanţate, Legislaţia naţională privind implementarea fondurilor europene, Identificarea programelor de finanţare prin care se pot obţine bani europeni nerambursabili, Ghidul solicitantului și criteriile de eligibilitate, Completarea cererii de finanţare, Stabilirea scopului și obiectivelor, Stabilirea grupului ţintă, Identificarea potenţialilor parteneri, Organizarea echipelor și activităţilor în vederea demarării procesului de scriere a cererii de finanţare, precum și a resurselor în vederea demarării elaborării cererii de finanţare, Scrierea și monitorizarea de la depunere până la contractare, Descrierea activităţilor proiectului și subactivităţilor, Estimarea rezultatelor și a indicatorilor, Aspecte privind realizarea achiziţiilor în cadrul proiectului, Graficul GANTT, Bugetul proiectului, Stabilirea resurselor materiale și realizarea listei de cheltuieli, Aspecte privind implementarea, Metode și instrumente de monitorizare și control, Verificarea conformităţii administrative, verificarea eligibilităţii, evaluarea tehnică și financiară. Cursul se va finaliza cu un examen pentru obținerea diplomei autorizate ANC.

•           Partea practică:  Tinerii vor învăța cum să dezvolte un proiect plecând de la arborele problemelor, să dezvolte obiective specifice, să identifice indicatorii și rezultatele unui proiect, să folosească diagrama Gant, toate sub îndrumarea trainerului. Cu ajutorul unui template, vor schița propriul proiect (pe grupe), având la bază o problemă cu care se confruntă tinerii și pe care vor să o rezolve.  Aceste proiecte vor fi postate pe pagina asociației.

 Public țintă:

  • Tineri cu vârsta între 18-35 de ani;
  • Domiciliul/reședința sau care pot prezenta documente doveditoare că își desfășoară activitatea în Bucureşti sau în județele Ilfov, Prahova;

 Condiții de participare:

  • Să fie absolvent de studii superioare, cu diplomă de licență;
  • Disponibilitatea de participare pe întreaga durată a cursului;
  • După selecție, participanții trebuie să pună la dispoziția asociației următoarele documente pentru susținerea examenului: copie CI, copie de pe certificatul de naștere, copie de pe certificatul de căsătorie (dacă este cazul), copie de pe diploma de licență;
  • În vederea selecției participanților, fiecare candidat trebuie să respecte toate criteriile de eligibilitate.

 Calendar de înscriere și selecție:

  • Perioada de înscriere a candidaților: 09.10-05.11.2022
  • Selecția participanților: 22.10-05.11.2022

Contactarea participanților selectați telefonic și e-mail: în funcție de grupa pentru care au optat, participanții vor fi contactați cu cel puțin 2 zile înainte de prima zi de curs de la fiecare grupă.

 Costuri:

GRATUIT!!!

 VOR FI CONTACTATI TELEFONIC DOAR STUDENȚII SELECTATI LA CURS!!!!

24 Octombrie – 13 Noiembrie 2022 (3 grupe)

  • –       4 zile curs online Expert de Accesare Fonduri de Coeziune Europene
  • 1 zi curs online Achiziții Publice
  • Examen offline (București, Ploiești, Giurgiu)

Trebuie să te poți deplasa la locația la care va avea loc examenul.

  • Formular de înscriere: 

https://forms.gle/dSj6aMzpCVwmeTX47

3 comentarii

  1. Sunt interesata, dar nu sunt disponibila in perioadele selectate – veti mai organiza astfel de cursuri in viitorul apropiat?

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment